Gruparea Bucovina Rădăuți se află într-o situație ingrată după dezvăluirile din Gazeta Sporturilor, care anunță că gruparea antrenată de Iulian Ionesi a încercat să mituiască arbitrul la meciul de pe teren propriu cu Foresta Suceava, din cadrul etapei a XII-a, încheiat la egalitate, 1-1, pe data de 20 martie.

În articol se precizează că arbitrul clujean Sorin Vădana a fost ademenit în vestiar cu suma de 6.000 de lei, pentru a facilita victoria rădăuțenilor.

Centralul a fotografiat banii și, imediat după joc, a înștiințat Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA), care l-a avut ca supervizor la acel meci pe suceveanul Constantin Gheorghe, precizează Gazeta Sporturilor.

De atunci, comisiile FRF au amânat cazul de mai multe ori, următorul termen fiind pe 26 aprilie, cu patru zile înainte de finalul campionatului.

Bucovina Rădăuți ocupă în acest moment locul secund în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a, la egalitate de puncte cu Foresta Suceava, cu șanse mari să meargă la barajul de promovare, ținând cont că are patru puncte peste următoarea clasată, Ştiința Miroslava, cu două etape rămase de disputat din actuala stagiune.