Numărul pacienților cu Covid-19 internați în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a scăzut sub 100, marea majoritate a celor internați aici fiind acum pacienți cu alte boli decât Covid. Este vorba despre  491 de pacienți, dintre care 95 sunt diagnosticați cu Covid-19, 14 sunt în zona tampon și 382 sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 95 de pacienți cu Covid, forme severe au 31 de pacienți și cu forme grave sunt 15 pacienți, aceștia din urmă fiind internați la ATI. Patru dintre ei sunt ventilați non-invaziv și patru sunt intubați, ventilați invaziv.

Spitalul dispune, la această dată, de 388 de paturi libere, din care 103 pentru pacienți Covid-19, 260 în sectorul non-Covid, 25 pentru zona tampon și trei paturi la ATI Covid.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 15 persoane diagnosticate cu Covid-19, în același interval de timp fiind externate 23 de persoane declarate vindecate. În spitalele din județ sunt internați acum 188 de pacienți cu Covid.

În carantină sunt 1.026 de persoane, din care 197 intrate în ultimele 24 de ore și în izolare la domiciliu se află 443 de persoane, din care 22 intrate în ultimele 24 de ore. Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități, 29 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 23 au câte un caz, 43 au sub cinci cazuri, 11 au sub zece cazuri, iar 8 au peste zece cazuri în evoluție. În municipiul Suceava incidența a urcat ușor, de la 1,17 la mie luni, la 1,19 la mie marți. În zona roșie se mai află comuna Coșna, cu incidență de 3,41 la mie, și comuna Dorna Arini, cu 3,41 la mie. În zona galbenă sunt 10 localități. La această dată, în județul Suceava sunt 469 de cazuri de infecție Covid-19 în evoluție.

Până acum, 21.972 de persoane care au avut Covid sunt declarate vindecate și 60.351 de persoane s-au vaccinat, din care 42.451 cu ambele doze.