Bugetul municipiului Fălticeni a fost aprobat, în ședința Consiliului Local de luni, cu unanimitate de voturi. Consilierii locali, fie că sunt din PSD, partid din care face parte primarul Cătălin Coman, fie de la PNL și USR, au votat toți pentru aprobarea bugetului așa cum a fost propus de edilul orașului. Cătălin Coman a ținut să amintească faptul că din Consiliul Local fac parte 13 consilieri PSD, patru de la PNL și doi de la USR.

Coman a evidențiat faptul că anul acesta municipiul Fălticeni are cel mai mare buget din toate timpurile pentru investiții și dezvoltarea municipiului. El a subliniat faptul că acest lucru se datorează, în primul rând, numărului foarte mare de proiecte europene și guvernamentale pentru care a semnat deja contractele. „Cea mai mare parte din fondurile pentru investiții provin de la Uniunea Europeană, la acestea adăugându-se economiile pe care le-am realizat la secțiunea de funcționare. Consider că este un buget bine structurat care acoperă toate nevoile municipiului Fălticeni pe partea de funcționare, dar în același timp alocă sume generoase pentru partea de investiții, de dezvoltare”, a spus primarul din Fălticeni, care a ținut să le mulțumească tuturor consilierilor locali pentru votul unanim acordat pentru buget.

El a precizat că 40% din bugetul pentru acest an este alocat pentru investiții, iar cheltuielile de funcționare, în cea mai mare parte a lor, sunt pentru Spitalul Municipal. ”Spitalul trebuie să dispună de toți banii necesari pentru funcționare, având în vedere această pandemie de coronavirus”, a precizat Coman. El a spus că numărul total al investițiilor prinse în buget este de 92. Primarul din Fălticeni a declarat că cea mai mică investiție este de 3.000 de lei, iar cea mai mare este de 15,2 milioane de lei, în modernizarea iluminatul public printr-un proiect cu fonduri europene.

„Trebuie spus că la partea de venituri avem suma de 127 de milioane de lei, iar la cheltuieli sunt 141 de milioane de lei. Diferența dintre venituri și cheltuieli provine din excedentul anului trecut, în mare parte din excedentul Spitalului Municipal Fălticeni”, a afirmat Cătălin Coman, care a adăugat că spitalul a înregistrat, anul trecut, un excedent de 7,7 milioane de lei. „Este un lucru extraordinar de bun și vreau să felicit managerul spitalului, dar și pe noi, pentru că am făcut acest lucru. În condițiile în care în România sunt foarte multe spitale care înregistrează datorii enorme și au probleme de finanțare, iată că spitalul din Fălticeni înregistrează un excedent de 7,7 milioane de lei și are banii în cont. Acest lucru permite funcționarea fără nici o problemă în acest an și va putea face și investiții, achiziții de aparatură și dotări medicale, altele decât cele care sunt deja la spitalul nou”, a declarat Cătălin Coman.

El a precizat că recepția finală a noului spital din Fălticeni va fi făcută în data de 6 mai, de Inspectoratul de Stat în Construcții. „Am fi vrut ca acest lucru să se întâmple mult mai repede, dar volumul de muncă este foarte mare. Sunt foarte multe documente care trebuie verificate. Dar vreau să subliniez faptul că în acest moment spitalul este gata integral, este funcțional, dar necesită aceste avize de la instituțiile competente ale statului”, a explicat primarul din Fălticeni. El a arătat că recepția finală este ultimul pas în vedere deschiderii noului Spital Municipal din Fălticeni.