Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava va avea patru lucrări la fazele naționale ale competițiilor din cadrul Olimpiadei Naţionale a Economiștilor în Formare (ONEF). Acestea vor ajunge la Academia de Studii Economice din București - secțiunea masterat, respectiv Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu - secțiunea licență. Cele patru  lucrări care vor merge la faza națională a Olimpiadei s-au stabilit zilele trecute, cu ocazia celei de-a XV-a ediții locale a competiției.

Cele două articole științifice premiate la secțiunea masterat au fost: Model econometric de evaluare a goodwill-ului pentru companiile care aplică raportarea integrată – elaborat de Ana-Maria Sandulachi și Anda·Larisa Ivaniuc, de la programul de studiu Contabilitate, Audit Financiar și Expertiză Economică, sub coordonarea lect. dr. Marius Ciubotariu și asist. dr. Gabriela Cosmulese, și Conceptualizarea unui model econometric de evaluare a prețurilor de transfer în funcție de indicele de localizare geografică – elaborată de Paula Croitor și Alexandru Constantin Daniel, de la programul de studiu Contabilitate, Audit Financiar și Expertiză Economică,  sub coordonarea lect. univ. dr. Anamaria Geanina Macovei și conf. dr. Marian Socoliuc.

La secțiunea licență, au fost premiate următoarele articole științifice: Tranziția de la industria 4.0 la industria 5.0. Cei 4C ai schimbării economice globale – elaborat de Alexandra Veronica Ungureanu, de la programul de studiu Economie Generală și Comunicare Economică, sub îndrumarea prof. dr. Carmen Eugenia Nastase,și Percepția generațiilor Y și Z privind procesul digitalizării contabilității – elaborat de Alexandru Cojocari și Iulian Dascălu, de la programul de studiu Contabilitate și Informatică de Gestiune, sub îndrumarea prof. dr. Veronica Grosu și lect. univ. dr. Anamaria Geanina Macovei.

”Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava urmărește, cu consecvență, stimularea performanțelor în pregătirea profesional-ştiinţifică a studenţilor economiști, având ca deziderat major aprofundarea competențelor de cercetare în domeniul științelor economice, concomitent cu dezvoltarea aptitudinilor profesionale, comunicarea în cadrul colectivelor de lucru şi cultivarea spiritului competițional”, se arată într-un comunicat al USV.