Un tânăr în vârstă de 25 de ani a murit în urma unui accident rutier petrecut în zorii zilei de miercuri pe DN 2H, la Milișăuți. Apelul de urgență la 112 a venit în jurul orei 5.30. O femeie care trecea prin zonă a sesizat că o mașină este răsturnată într-un șanț. Primul echipaj medical ajuns la fața locului a constatat că lângă mașină era un tânăr decedat.

O echipă operativă de la Biroul Rutier al Poliției municipiului Rădăuți a demarat cercetări la fața locului, iar din primele cercetări rezultă că tânărul în vârstă de 25 de ani, din satul Iacobești, comuna Grănicești, în timp ce conducea un Opel Meriva pe DN 2 H, la Milișăuți, având direcție de deplasare dinspre Rădăuți spre Suceava, a pierdut controlul într-o curbă la stânga, probabil pe fondul vitezei excesive. Mașina a ieșit în decor prin stânga, a acroșat o plasă de gard, a intrat  într-un pom și ulterior s-a oprit în șanțul din beton. Autoturismul a fost identificat răsturnat pe partea dreaptă, cu cel de la volan proiectat în exterior. Cauza accidentului este destul de clară, viteză neadaptată în curbă.

Polițiștii continuă totuși cercetările pentru a lămuri o serie de aspecte, mai ales că accidentul s-a petrecut cu ceva timp înainte de sesizarea venită la ora 5.30.

”La fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj  al Serviciului de Ambulanță Județean. În afara autoturismului a fost găsit un tânăr, în stare de inconștiență, cu leziuni multiple. Din nefericire, cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul victimei”, au precizat pompierii militari suceveni.