Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut, vineri, o întrevedere cu Ambasadorul Poloniei în România, ES Maciej Lang, în cadrul căreia au fost stabilite mai multe direcţii de acţiune pentru colaborarea între judeţul Suceava şi Polonia. La întâlnire au mai fost prezenţi directorul Institutului Polonez, Natalia Mosor, consulul Republicii Polone în România, Jaroslaw Szkirpan, președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, și Krzysztof Grabowski, reprezentant al mediului de afaceri polonez din România.

După ședință, Gheorghe Flutur a spus își dorește ca județul Suceava să fie un pod de legătură în relațiile dintre România și Polonia. „Asta deoarece cel mai mare grup al minorității poloneze din România este aici la noi, în județul Suceava”, a spus Flutur. El a adăugat că în cadrul întâlnirii i-a propus atât ambasadorului Maciej Lang, cât și omului de afaceri Krzysztof Grabowski, organizarea unei întâlniri, la Suceava, a Camerelor de Comerț și Industrie din România și Polonia. „Avem foarte multe oportunități de investiții aici în județul Suceava și vorbim în primul rând de cele două parcuri industriale, dar și alte avantaje. În același timp am discutat despre reluarea demersurilor pentru strategia Macroregiunii Carpatice la nivelul Europei. Ne dorim recunoaşterea acestei regiuni, dar și programe pentru Regiunea Carpaţilor, așa cum este Regiunea Alpilor”, a spus șeful administrației județene. El a precizat că în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre susținerea comună a coridorului de transport Nord-Sud, de la Marea Baltică la Marea Neagră, cu atât mai mult cu cât urmează să se construiască Autostrada A7, de la București până la Siret. „Această autostradă poate fi un magnet pentru investitorii străini”, a subliniat Gheorghe Flutur.

În același timp, el a precizat că a propus intensificarea întâlnirilor între județul Suceava şi regiuni din Ucraina și Polonia, pentru susținerea și promovarea de proiecte transfrontaliere colaborări turistice, schimburi culturale sau pentru promovarea civilizației huțule în cele trei ţări. Gheorghe Flutur a adăugat că un subiect important a fost cel al promovării turismului, în acest sens el propunând organizarea de info-tururi în județul Suceava pentru agenți și jurnaliști de turism din Polonia. Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a spus că au fost discutate și viitoare colaborări în domeniul învăţământului, având în vedre că Universitatea „Ștefan cel Mare” are parteneriate în Polonia, parteneriate la care Consiliul Județean își dorește să fie parte.