Un tânăr din municipiul Suceava, acuzat că a fost complice al grupării de hoți care a spart casele mai multor oameni de afaceri în anul 2018, singurul care nu se afla după gratii, fiind dat dispărut la nivel național și internațional, a fost extrădat din Marea Britanie, fiind preluat joi seară de pe Aeroportul Otopeni de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava și adus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Vasile Marian Pirojec, acum în vârstă de 33 de ani, zis „Pârjoală”, figura ca arestat în lipsă de la finele lunii martie 2019.

Numele lui Vasile Marian Pirojec apare pe lista de suspecţi ai furtului comis în noaptea de 19 spre 20 iulie 2018 la casa din cartierul Burdujeni a unui om de afaceri sucevean. Implicarea sa în furt a fost descrisă cu lux de amănunte de un alt personaj implicat în furt.

Este vorba de Mihai Gabriel Precob, de 31 de ani, din Suceava, între timp condamnat.

În noaptea menţionată, profitând de faptul că omul de afaceri şi familia acestuia erau plecaţi în concediu, hoţii au dat lovitura. Mai întâi au întrerupt alimentarea cu energie electrică şi au aşteptat ca sistemul de supraveghere să devină ineficient. După ce s-au asigurat că nici o cameră de supraveghere nu mai funcţionează, au forţat două geamuri cu un levier, fără a reuşi să le distrugă.

În aceste condiţii, au distrus geamul întredeschis de la baie, loc prin care au intrat în casă, pe care au răvăşit-o în căutarea bunurilor de valoare. Iar prada a fost una consistentă: 20.000 de euro, plus lănţişoare, cercei, brăţări şi pandantive de aur, adică în total peste 30.000 de euro. Pirojec ar fi avut rolul de complice, transportând autorii de la și la locul faptei.

Suceveanul a fost condamnat la 4 ani de închisoare în acest dosar de furt, de Tribunalul Suceava.