Femeia-jandarm din Vatra Dornei a explicat în fața judecătorilor militari de ce a folosit spray-ul iritant lacrimogen pe care îl avea pentru a-i pulveriza un jet de la numai circa 20 de centimetri unui bărbat care a murit în timpul intervenției din parcul central al orașului montan din județul Suceava. Ana-Maria Florescu le-a povestit magistraților întreg firul evenimentelor din după-amiaza zilei de 19 iulie 2019. „Victima se zbătea și la un moment dat, C. (unul dintre jandarmi – n.r.) mi s-a adresat pe un ton imperativ: «Dă-i cu spray!» În reprezentarea mea în acel moment, pulverizarea cu spray venea în sprijinul acțiunii de imobilizare, pe care nu reușeau să o ducă la capăt pentru că nu reușeau să îi prindă mâinile. Nu am acționat imediat, crezând că nu va fi nevoie și că cei doi vor reuși să realizeze imobilizarea, mai ales că numitul C. avea experiență. Ezitarea a fost până într-un minut, timp în care am văzut că nu reușesc și am acționat”, a declarat Ana-Maria Florescu.

Aceasta a menționat că după ce a pulverizat jetul de gaz lacrimogen și-a dat seama că lucrurile nu sunt în regulă.

„Imediat după ce au reușit să îl încătușeze, după câteva minute, mi-am dat seama după fața victimei că este ceva în neregulă. Sunt de acord că am pulverizat spray-ul de la o distanță mică, dar precizez instanței că am acționat în reprezentarea mea la un ordin pe care îl vedeam legal, iar în ceea ce privește întreaga situație, de fapt, învederez instanței că nu am fost singura din echipaj care a acționat împotriva victimei. Din acest punct de vedere, apreciez că atât manevrele celor doi colegi ai mei, cât și contextul creat din imboldul verbal de a acționa cu spray au dus la rezultatul asupra victimei”, a explicat femeia-jandarm.

Ana-Maria Florescu a spus că își cere scuze pentru incidentul soldat cu moartea lui Ioan Csapai și a explicat că nu a fost nimic intenționat.

„Regret situația în care am ajuns. Nu pot preciza în ce măsură vina ar aparține unuia, altuia sau ambilor colegi ai mei”, a mai spus Ana-Maria Florescu.

 

·       Judecătorii militari i-au reținut circumstanțe atenuante

 

De altfel, judecătorii militari i-au reținut circumstanțe atenuante, acesta fiind și motivul pentru care nu s-a dat o condamnare cu executare.

”Instanța reține că inculpata se afla la începutul carierei militare, avea o pregătire minimală asupra atribuțiilor pe care le avea în situații de genul celei în care a fost implicată”, se arată în motivarea Tribunalului Militar Iași.

Femeia-jandarm a explicat și de ce a folosit un alt spray și nu cel care este în dotarea Jandarmeriei Române. Mai exact, Ana-Maria Florescu avea asupra ei două spray-uri, iar din cauza faptului că evenimentele s-au precipitat l-a folosit pe cel care și-l achiziționase singură și nu pe cel care trebuia.
 

·       Ce condamnare a primit Ana-Maria Florescu

 

Ana-Maria Florescu a fost găsită vinovată pentru trei capete de acuzare, ucidere din culpă, purtare abuzivă și port fără drept de obiecte periculoase, fapte pentru care a fost condamnată de Tribunalul Militar Iași la doi ani și șapte luni de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere. Trebuie spus magistrații militari au dispus schimbarea încadrării juridice, din lovituri cauzatoare de moarte în ucidere din culpă. În același dosar s-a mai dispus ca rudele lui Ioan Csapai, bărbatul decedat, să primească daune morale de 90.000 de lei și daune materiale de 35.000 de lei. Asta în condițiile în care rudele celui decedat au cerut despăgubiri de 550.000 de euro. Procurorii de la Parchetul Militar Iași au anunțat că au contestat deja soluția. Și Ioan Marocico, avocatul familiei lui Ioan Csapai, a contestat soluția. ”În acest dosar au fost încălcate dispoziții ale Curții Constituționale, ceea ce este inadmisibil. Considerăm că prima instanță a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală atât în ceea ce privește latura penală a cauzei, cât și în ceea ce privește latura civilă. O altă critică pe care o aducem sentinței constă în soluționarea de către prima instanță a acțiunii civile, respectiv respingerea în totalitate, pretenții civile solicitate de frații și surorile victimei, precum și cuantumul redus al daunelor morale acordate celor trei părți civile”, a arătat avocatul Ioan Marocico.

 

·       Cum s-a petrecut incidentul soldat cu moartea lui Ioan Csapai

 

Angajata Jandarmeriei este cea care în ziua de 19 iulie 2019 a folosit un spray lacrimogen pentru a pulveriza un jet către faţa unui bărbat pus la pământ de doi colegi cu care se afla în misiune. Jetul a fost pulverizat de la o distanță de numai aproximativ 20 de centimetri de fața lui Ioan Csapai, iar normele prevăd o distanță de minimum un metru și jumătate. În plus, spray-ul folosit nu era cel din dotarea instituției, ci unul personal. Intervenţia brutală s-a soldat cu decesul bărbatului, și toate încercările de resuscitare efectuate de echipajele medicale sosite la fața locului s-au dovedit inutile. Jandarmii au încercat să-l imobilizeze pe bărbat după o reclamație, prin care un părinte a sesizat că fiica sa ar fi fost pipăită indecent în parc, reclamație care ulterior nu a putut fi probată.