Un bărbat care s-a prăbușit pe stradă, vineri seara, în zona Gării Ițcani, a fost găsit de polițiștii locali aflați în patrulare. Cum acesta se afla în stare de inconștiență și abia mai respira, reprezentanții forțelor de ordine au solicitat imediat intervenția personalului medical de la Ambulanță, care a intervenit pentru a stabiliza persoana, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava. Bărbatul a fost identificat ca fiind J.C., 53 de ani, din Dorohoi.

Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 21.00, când polițiștii locali patrulau în cartierul Ițcani, urmărind și eventuale probleme apărute din cauza ploilor abundente din seara respectivă.