Generația de handbaliști născuți în anii 2004-2005 de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava este una de excepție. Campioană a României la juniori III, în 2019, la Buzău, echipa antrenată de Vasile Boca și Ioan Tcaciuc a cucerit recent, de o manieră entuziasmantă, și titlul național la nivel de juniori II, în cadrul turneul final de la Cluj-Napoca. Ca urmare a acestor performanțe, handbaliștii suceveni sunt chemați constant, în număr mare, la lotul de cadeți al României. De altfel, în acest moment, se află sub comanda selecționerului Horvath Atilla nu mai puțin de 8 handbaliști de la CSU din Suceava, este vorba de Dragoș Podovei, Ștefan Armanu, Cătălin Zarițchi, Bogdan Niculaie, Codrin Radu, Sorin Grigore, Alex Focșăneanu și Erik Moldoveanu. „Universitarii” participă la un stagiu de pregătire centralizată, la Timișoara, împreună cu echipa națională de cadeți, care pe 8 și 9 iulie va susține, la Bratislava, două meciuri amicale cu reprezentativa similară a Slovaciei.

Așadar, 8 din cei 18 handbaliști care alcătuiesc lotul național de cadeți provin de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava, ceea ce reprezintă un lucru extraordinar.