Un tânăr care și-a înjunghiat iubita minoră, care la vremea respectivă era și însărcinată, și-a aflat pedeapsa finală. Andrei Prundeanu a fost condamnat de magistrații Curții de Apel Suceava la 10 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat. Este aceeași soluție pe care au pronunțat-o și judecătorii de la Tribunalul Suceava. Fapta pentru care s-a ajuns la condamnarea actuală s-a petrecut în ianuarie 2020, iar victimă a fost o tânără provenită din sistemul social.

Fata a fost, în perioada 2004-2018, în plasament simplu, iar în cursul anului 2018 a fost mutată într-un apartament social din municipiul Fălticeni. Ulterior, deși minoră, fata a rămas însărcinată cu Andrei Prundeanu. În ianuarie 2020, în urma unor certuri, minora în vârstă de 17 ani a fost înjunghiată de iubit, care nu a ținut cont nici de faptul că fata urma să aducă pe lume un copil.

După ce a fost înjunghiată cu briceagul, tânăra a fost dusă la spital, iar ulterior a locuit într-un centru social. În decembrie 2020, după ce a împlinit 18 ani, fata a cerut să părăsească respectivul centru social, iar cererea i-a fost acceptată.