Tânărul de 21 de ani, din Ostra, care la începutul acestui an a încercat să ascundă un accident rutier a cărui victimă a fost chiar unchiul său, și-a aflat vineri pedeapsa. Liviu Laurențiu Păpăruși a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava la o pedeapsă de 9 ani, 8 luni și 20 de zile, fiindu-i mărită astfel condamnarea dictată de Tribunalul Suceava, care i-a dat ”doar” 7 ani, 10 luni și 20 de zile. Soluția dictată vineri este definitivă și nu mai poate fi atacată la altă instanță.

Totul a început în seara zilei de 5 ianuarie, în jurul orei 19.30, când tânărul, care se afla la volanul unei autoutilitare marca Mercedes Benz Vito, a lovit un consătean în vârstă de 50 de ani care se deplasa pe drumul județean 177A. Imediat după incident, bărbatul lovit, care s-a dovedit a fi chiar un unchi al șoferului, a fost aruncat pe marginea drumului, lângă un parapet de protecție din beton. Nepotul s-a gândit că poate să ascundă totul, așa încât a decis să-l ia pe bărbatul pe care îl accidentase și să-l ducă acasă, unde l-a așezat în pat. Tânărul nu a sunat nici măcar la vreun echipaj medical pentru a veni să-l examineze pe cel care îi era rudă.

”Deși victima prezenta leziuni grave care nu-i permiteau deplasarea, având membrele inferioare fracturate, și cunoștea că aceasta locuieşte singură, a lăsat-o fără supraveghere, fără a-i acorda minime îngrijiri medicale. Urmare a acțiunii inculpatului și a imposibilității de a se interveni pentru salvarea vieții victimei, aceasta a decedat la data de 7 ianuarie 2021”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Abia după două zile, Liviu Laurențiu Păpăruși a catadicsit să se intereseze de soarta celui pe care l-a lovit cu mașina. Dar și atunci într-un mod care demonstrează că dorea să nu se facă nici o conexiune cu evenimentul din seara zilei de 5 ianuarie. Mai exact, a sunat la un vecin căruia i-a spus că ar avea nevoie de un baros pe care unchiul său îl avea. Vecinul care a mers după baros a avut surpriza să îl găsească decedat pe bărbatul lovit de autoutilitara marca Mercedes. Ulterior, Păpăruși s-a angajat că se va ocupa de înmormântare, tocmai pentru a fi sigur că va șterge toate urmele. Strategia a fost dejucată însă de polițiști, care au reușit să probeze totul, motiv pentru care șoferul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul lunii aprilie a fost arestat preventiv, măsură care este în picioare și astăzi.