Un băiețel care nu a împlinit încă 3 ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, după ce a căzut de la etajul II al unui bloc din Fălticeni, de la o înălțime de peste 7 metri.

Joi dimineață, în jur de ora 10.00, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată cu privire la faptul că un minor a căzut de la geamul unei bucătării, de la un bloc de pe strada Maior Ioan.

Din primele cercetări rezultă că băiatul în vârstă de 2 ani și 11 luni, scăpat de sub supraveghere, s-a urcat pe pervazul geamului de la bucătăria locuinței și a căzut în gol pe aleea betonată din fața blocului. Personalul medical care a intervenit la fața locului l-a găsit pe minor conștient, acesta fiind dus întâi la Spitalul Municipal Fălticeni, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.  

Băiețelul a fost diagnosticat preliminar cu multiple fracturi craniene, contuzii cerebrale hemoragice și un hematom cranian.

În ciuda leziunilor grave, prognosticul neurochirurgilor de la Spitalul Județean Suceava este bun. Deocamdată, nu a fost nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea hematomului, deoarece acesta este de dimensiuni mici.