Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Literar ”Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni s-a derulat pentru prima oară în noua casă a culturii din această localitate. Mai exact, în sala de festivități a Centrului Cultural ”Academician Eugen Simion”, acolo unde timp de două ore s-a discutat nu doar despre marele poet național, ci și despre alte subiecte legate de cultura din România. În afara cunoscuților eminescologi care au dat curs invitației, pe scenă au urcat și artiști.

Violoncelistul Adrian Naidin a făcut sala să-l aplaude frenetic după ce a interpretat ”Doina” lui Mihai Eminescu, dar și alte două piese. Aplauze au primit și cei trei mari actori care au venit la Dumbrăveni și care au recitat poezii, respectiv George Mihăiță, Horațiu Mălăele și Vlad Rădescu. Dar, să revenim la festival și să spunem că a fost ediție specială, așa cum a caracterizat-o gazda manifestării, primarul Ioan Pavăl, ”așa cum sunt toți oamenii din sală, adică speciali”.

Cu naturalețea care îl caracterizează, academicianul Mihai Cimpoi a ținut să precizeze că ”Mihai Eminescu este nostrate”, adică este contemporanul nostru, iar ca dovadă în acest sens proza sa se traduce încă în străinătate, în Bulgaria, Spania sau Japonia. Și pentru că tot a amintit de Japonia, Mihai Cimpoi a spus că medaliile de aur și argint cucerite la Tokyo la canotaj au ajuns tot pe meleagurile Moldovei și ale Bucovinei. Reputatul academician din stânga Prutului a precizat că peste două săptămâni la Chișinău va avea loc Congresul Eminescologilor, iar ediția din acest an se va intitula ”Eminescu, lumea valorilor”. La acest eveniment, Primăria Dumbrăveni este coorganizator, așa cum o face de mai mulți ani, iar acest lucru demonstrează că această primărie se ocupă și de cultură. ”Primăria de la Chișinău nu se implică așa cum o face Primăria Dumbrăveni, și de aceea postul de primar al Chișinăului este pregătit pentru dumneavoastră, domnule Pavăl”, a comentat în stilul său caracteristic academicianul Mihai Cimpoi.

Fost președinte al Academiei Române, academicianul Eugen Simion a mărturisit că este pentru prima oară când face un drum atât de lung după ce pandemia l-a ținut în casă timp de un an și jumătate. ”Anul trecut ne-a lipsit acest festival pentru că a început să facă parte din existența noastră. Primarul de aici are lipici la oameni și în acest fel reușește să aducă aici mari personalități culturale, artistice și nu numai”, a arătat Eugen Simion.

Un album filatelic intitulat ”Eminescu, redescoperit”, dedicat evenimentului de la Dumbrăveni, a fost prezentat de Cristina Popescu, directorul Romfilatelia, care a spus că instituția pe care o conduce poate scoate în continuare nu doar timbre, ci și mesaje legate de marile personalități ale României. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române, a mărturisit că festivalul de luni de la Dumbrăveni se încadrează și stă sub aceeași zodie cu Serbarea de la Putna, acolo unde ar fi vrut să audă vorbindu-se mai mult de Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ciprian Porumbescu.

Aflat pentru prima oară în noul Centru Cultural de la Dumbrăveni, generalul (r) Mircea Chelaru a mărturisit că ”am avut senzația că am intrat în rai” și revine pe aceste meleaguri cu mare plăcere. La microfon a ajuns și Vasile Săvoaia, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, din partea căruia a transmis un mesaj și a lăudat organizatorii festivalului.