România a cucerit două medalii de aur și una de bronz la Campionatul Mondial de canotaj pentru juniori, care s-a desfășurat zilele trecute, la Plovdiv, în Bulgaria, rezultate în urma cărora țara noastră s-a clasat pe locul al treilea în clasamentul general pe națiuni, după Statele Unite ale Americii și Germania. La fel ca la Jocurile Olimpice de la Tokyo, la aceste performanțe și-au adus contribuţia și canotorii suceveni. Astfel, Florentina Neculăeasa și Petruța Popa au făcut parte din barca de 8+1 a României, care a cucerit medalia de bronz. Alți doi sportivi de la CSM Suceava s-au calificat în finalele competiției, Andrei Ciornei s-a clasat al patrulea, cu echipajul masculin de 8+1, iar Cosmin Pleșescu a ocupat poziția a șasea, cu barca de 4 rame.

„Sunt mulțumit de comportarea canotorilor noștri, care au muncit din greu pentru a ajunge la Mondiale. De asemenea, doresc să mulțumesc pentru susținere Primăriei și Consiliului Local Suceava. Pentru noi urmează acum Campionatele Naționale de juniori, care vor avea loc la Iași, la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat antrenorul Ioan Despa.