Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat că parlamentarii social-democrați au reușit să impună votarea în regim de urgență, după o ședință maraton a comisiilor de specialitate, Legea consumatorului vulnerabil.

 

Mirela Adomnicăi a spus că a votat adoptarea acestei legi importante, prin care sunt asigurate nevoile energetice minimale pentru orice persoană singură sau familie care întâmpină greutăți din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare.

 

Adomnicăi a subliniat faptul că tot parlamentarii PSD au îmbunătățit forma inițială a legii consumatorului vulnerabil prin câteva amendamente, printre care devansarea intrării în vigoare a legii astfel încât protejarea consumatorului vulnerabil să devină operațională înainte de venirea anotimpului rece. „În loc să intre în vigoare la 1 septembrie 2022, cum se dorea inițial, amendamentul PSD a propus ca legea să intre în vigoare în 30 de zile de la adoptare, data votată de plen fiind de 1 noiembrie 2021”, a arătat deputatul PSD de Suceava. Mirela Adomnicăi a spus că tot PSD a propus creșterea plafonului de venituri în care se încadrează consumatorul vulnerabil, de la 810 lei la 1.149 lei/pe membru de familie, iar în cazul gospodăriilor cu o singură persoană de la 1.445 lei la 2.053 lei. Adomnicăi a mai precizat că un amendament se referă și la indexarea anuală automată a pragurilor de venit în care se încadrează consumatorul vulnerabil ​și a ajutoarelor acordate consumatorilor vulnerabili.

 

Mirela Adomnicăi a arătat că tot la propunerea PSD, creșterea ajutorului suplimentar în fiecare gospodărie cu consumatori vulnerabili va fi de la 30 lei la 50 lei/lună suplimentar pentru consumul de energie electrică și de la 50 lei la 70 lei/lună dacă energia electrică este singura sursă, de la 10 lei la 30 lei/lună suplimentar pentru consumul de gaze naturale, de la 10 lei la 20 lei/lună suplimentar pentru consumul de energie termică și de la 20 lei la 30 lei/lună suplimentar pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.  

 

„Protejarea milioanelor de români împovărați de plata facturilor majorate la energie este o prioritate maximă pentru PSD. În egală măsură, suntem deciși să identificăm motivele, responsabilii și profitorii acestor scumpiri fără precedent, prin investigațiile ce vor fi declanșate de Comisia parlamentară de anchetă pe care am reușit s-o impunem în Parlament”; a declarat deputatul PSD de Suceava. Adomnicăi a adăugat că printre obiectivele Comisiei de anchetă se numără analiza măsurilor Ministerului Energiei, ale ANPC, ale Consiliului Concurenței și ale ANRE pentru a combate practicile anticoncurențiale și creșterea artificială a facturilor pentru cetățeni. Ea a precizat că membrii Comisiei de anchetă vor analiza posibilitatea reintroducerii, pentru o perioadă limitată, a unor prețuri reglementate pentru consumatorii casnici și IMM-urile afectate de pandemie. „Astfel, pe fondul certurilor nesfârșite pentru putere dintre formațiunile din Coaliția de guvernare, PSD dovedește că rămâne singurul partid responsabil care continuă să acționeze și să vină cu soluții concrete pentru rezolvarea problemele stringente ale românilor”, a mai spus Mirela Adomnicăi.