Festivitățile de deschidere a noului an școlar vor fi organizate doar în aer liber și cu măști de protecție. Anunțul a fost făcut de subprefectul județului Suceava Daniel Prorociuc, după o ședință cu directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Suceava, organizată la convocarea Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Subprefectul Daniel Prorociuc a atras atenția asupra respectării întocmai a prevederilor expuse în Ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Prorociuc a insistat asupra modului de desfășurare a festivităților de deschidere, precizând că acestea trebuie să fie organizate respectând măsurile expuse în ordin: să fie organizate doar în exterior, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție și fără ca durata acestora să depășească 1,5 ore.

Pe de altă parte, Prefectura Suceava a transmis că având în vedere prevederile în vigoare, prefectul Iulian Cimpoeșu va convoca vineri, 10 septembrie 2021, Comitetul Județean de Urgență al Județului Suceava pentru a emite hotărârea privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ pentru reluarea cursurilor după vacanța școlară.