Polițiștii de la Secția Rurală Marginea, aflați în serviciu control trafic în miez de noapte pe raza comunei Horodnic de Sus, au identificat, pe un drum comunal, un autoturism Audi care era staționat, în interior fiind doi bărbați. S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 0.30.
Polițiștii au trecut la verificări, iar după ce i-au legitimat au constatat că este vorba de doi frați din Voitinel, ambii neavând permise de conducere, a indicat baza de date. Cum cei doi nu au fost opriți în mișcare, polițiștii le-au dat impresia celor doi că îi lasă în pace și au plecat. A fost organizată însă o pândă, în zona Hanul Voievozilor din comuna Horodnic de Sus. În jurul orei 1.00, mașina a fost reperată în trafic pe DN 2E, la Horodnic, condusă pe direcția Voitinel. Polițiștii au pornit semnalele acustice și luminoase și au tras șoferul pe dreapta. La volan a fost identificat Vandam Vartolomei, din Voitinel, fără permis de conducere.
Polițiștii de la Secția Rurală Marginea au deschis dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Comentarii