Casa unei familii din satul Berchișești a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de duminică spre luni. Focul ar fi plecat de la un conductor electric defect sau deteriorat, iar flăcările au mistuit acoperișul, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, și s-au degradat obiecte de mobilier, electrocasnice și elemente de tâmplărie. Pentru stingerea incendiului, la fața locului s-au deplasat nu mai puțin de patru autospeciale ale Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ale Detașamentului de Pompieri Suceava, dar și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii. La locul incendiului a ajuns și o ambulanță SMURD B2, dar echipajul medical nu a fost nevoit să intervină, nici o persoană nefiind rănită.
Comentarii