Prin proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare”, ediția I, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, peste o sută de copii necăjiți au petrecut o vacanță de vis pe litoral. Copiii s-au întors acasă cu lacrimi de bucurie pentru experiența celor șapte zile la mare, „dar și cu lacrimi cauzate de despărțirea de peroanele cu care s-au cunoscut și s-au împrietenit în aceste zile”. Astfel, 103 copii s-au bucurat de prima întâlnire cu marea, de primul răsărit pe plajă, de prima plimbare cu vaporul, de prima zi la un Aqua Park, precum și de prima plimbare pe faleza mării și de prima seară la un parc de distracții dintr-o stațiune de pe litoral.

Pr. Andrei Mocanu, coordonatorul proiectului caritabil ,,Pentru prima dată la mare”, a spus: „Bucuria celor 103 copii din aceste zile nu poate fi descrisă în cuvinte. Amintirile din aceste zile le vor purta mereu cu ei și le vor povesti mulți, mulți ani de acum înainte. Totodată, bucuria acestor copii este ca o rugăciune pentru cei care au contribuit la realizarea acestui proiect caritabil. Nu a fost ușor, nici strângerea de fonduri, nici implementarea și organizarea taberei, dar împreună am reușit să ducem 103 copii la mare, împreună suntem motivul bucuriei acestor copii. Bunul Dumnezeu să înveșnicească faptele de milostenie ale tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei tabere”.

Proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare” a fost organizat de Sectorul Social Filantropic al Centrului Eparhial Suceava, în colaborare cu Sectorul Cultural și cu Protopopiatele Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Organizatorii mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestei tabere și au contribuit la bucuria celor 103 copii beneficiari ai primei ediții a Proiectului Caritabil ,,Pentru prima dată la mare”.