Secția de Terapie Intensivă Covid a Spitalului de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și cea a Spitalului Municipal Rădăuți s-au umplut cu pacienți nevaccinați care au forme severe de Covid. Marți dimineață, în secțiile ATI Covid ale celor două spitale erau 10 pacienți. Medicul-șef al secției ATI din Spitalul de Urgență Suceava, dr. Adrian Vasilcovici, a declarat că din cauza creșterii numărului de pacienți cu SARS-CoV-2 internați în secția Boli Infecțioase, a căror stare se deteriorează, Terapia Intensivă este forțată să mărească numărul de paturi alocate pacienților cu forme grave de Covid.  

„Astăzi am făcut cerere să creștem capacitatea în ATI Covid la 14 locuri, în detrimentul locurilor pentru non-Covid. Curând rămânem fără posibilitate de extindere, rămânem fără locuri pe terapie intensivă non-Covid și vom fi forțați să nu mai operăm cazuri elective. În ritmul actual al creșterii numărului de cazuri, pacienții cronici și intervențiile elective vor ajunge să fie redirecționate spre alte spitale”, a declarat, marți, dr. Adrian Vasilcovici. Medicul-șef al ATI Suceava a mai spus că secțiile Covid ale spitalelor municipale din Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți nu mai au locuri libere pe secție. Medicul face apel la suceveni să se vaccineze anticovid arătând că este singura modalitate prin care se poate preveni apariția formelor grave de boală. ”Tratament specific nu există. Cel mai bun tratament e prevenția”, a subliniat dr. Vasilcovici.

Marți dimineață, în spitalele din județ erau internați 162 de pacienți cu Covid. În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, din totalul celor 562 de pacienți internați, 87 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 12 pacienți sunt în zona tampon și 463 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Dintre pacienții cu Covid, 32 prezintă forme severe, 8 au forme grave și sunt internați în secția ATI, 3 fiind intubați și ventilați invaziv. Pentru pacienții cu Covid spitalul dispune, la această dată, de 22 de locuri libere.

La Rădăuți sunt internați 32 de pacienți cu Covid, dintre care 2 la ATI, cu forme grave; la Câmpulung Moldovenesc - 29, la Gura Humorului - 10 și la Siret sunt internați 4 pacienți cu Covid. La nivelul județului sunt disponibile 36 de locuri libere Covid și 35 locuri pentru zona tampon.

De luni până marți în spitalele din județ au fost internați 29 de pacienți cu Covid, în același interval de timp fiind externate 16 persoane.