Un tânăr în vârstă de 27 de ani și-a pierdut viața în condiții tragice după ce a fost prins sub roțile autobetonierei pe care o conducea. Accidentul s-a produs luni seară, în jurul orei 22.00, pe un drum comunal neclasificat din Poieni Solca. Din primele cercetări ale poliției rezultă că Mihai Pribeagu, în vârstă de 27 de ani, din comuna Grănicești, în timp ce conducea autoutilitara Mercedes Benz – autobetonieră, a oprit la un moment dat, pe un sector de drum în pantă și a coborât, probabil fără a asigura camionul. Vehiculul greu a luat-o la vale și l-a prins pe tânărul de 27 de ani sub roțile din față. În urma unui apel de urgență la 112, la fața locului au ajuns un echipaj de la Serviciul de Ambulanță și unul SMURD. S-a încercat acordarea primului ajutor, însă din păcate pentru tânărul de 27 de ani nu se mai putea face nimic. Polițiștii au constatat că tânărul avea permis de conducere valabil categoriei și au deschis un dosar penal, în cadrul căruia vor încerca să stabilească exact cum s-a produs nenorocirea.