Fundația Umanitară „O Nouă Viață” Siret a organizat vineri, 3 decembrie, marșul „Egal e Normal”. Acțiunea se află la cea de-a X-a ediție în orașul Siret și dorește să marcheze Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Marșul s-a desfășurat pe traseul Biserica Catolică – Primăria Siret – sensul giratoriu din dreptul Poliției – esplanada Casei de Cultură și a avut drept scop sensibilizarea publicului larg în scopul prevenirii excluziunii şi marginalizării sociale, a acceptării și integrării persoanelor cu dizabilități.
Ultimii doi ani au fost foarte grei, în special pentru persoanele cu dizabilități care au luptat cu provocările, barierele, izolarea și marginalizarea în contextul pandemiei, ne-a spus directorul executiv al Fundației Umanitare „O Nouă Viață” Siret, Marcela O’Connor.
„Marcăm astăzi o zi plină de semnificaţie, un prilej de reafirmare a valorilor şi drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi, o zi care reuneşte sub acelaşi scop instituţii, persoane cu dizabilităţi şi organizaţii din domeniul dizabilităţii, iar Fundația O Nouă Viață este un promotor al acestor valori și ne propunem, ca în fiecare an de altfel, să înlăturăm treptat bariera prejudecăților legate de persoanele cu dizabilități. Dorim astfel ca întreaga comunitate să devină mai responsabilă în ceea ce privește persoanele cu dizabilități și să inițiem în societatea românească atitudini noi care să valorizeze fiecare individ”, au transmis organizatorii, care mulțumesc tuturor celor care au fost alături de ei în organizarea acțiunii: Primăria orașului Siret, Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, CRRPH „O Nouă Viață”, Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, Direcția Generală de Asistență Socială Siret, Bisericile Ortodoxă și Romano-Catolică din Siret, Complexul Alma Mater - Amadeus Siret și alte fundații umanitare, instituții din oraș, precum și persoane din comunitate.
Organizatorii mulțumesc, de asemenea, și Poliției Comunitare și Poliției orașului Siret, pentru că au sprijinit această inițiativă.
Comentarii