Șeful Poliției municipiului Vatra Dornei, comisarul-șef Vasile Amor Niculiță, încheie la finele acestei săptămâni socotelile cu munca de poliție. După 28 de ani de poliție și 29 de ani de când a intrat la școala de agenți de poliție, comisarul-șef a ales să iasă la pensie. El îndeplinea deja demult stagiul minim de 25 de ani de muncă operativă în poliție, iar de aproape un an avea și vârsta minimă de pensionare, 47 de ani împliniți.
Plecarea acestuia din Inspectoratul de Poliție Județean Suceava este fără îndoială o pierdere. Ofițerul era unul din cei mai vechi oameni din sistem și a lucrat în cei 28 de ani doar la Poliția Vatra Dornei. El a început ca agent de poliție, după care a urcat treptat, intrând în corpul ofițerilor. Cunoștea perfect toată situația infracțională din Vatra Dornei și comunele din jur, atât pe linie judiciară, cât și rutieră, după ce a activat foarte mulți ani și ca șef la compartimentul de poliție rutieră de la Vatra Dornei.
Multe cazuri delicate din ultimii ani au fost rezolvate de șeful Poliției Vatra Dornei, în echipă cu colegii săi judiciariști, de la tâlhării cu victime atacate în casă și până la infracțiuni legate de agresiuni sexuale înfiorătoare în familie.
Comisarul-șef Vasile Amor Niculiță a participat la ultimul eveniment în postura de cadru activ de Ziua Națională a României.
După cum au scris și colegii de la Orion Media Vatra Dornei, la acest ultim eveniment a avut bucuria de a-l avea alături pe fiul său mai mare, Alex, care este elev al Școlii de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca și se află, pentru o lună, în practică. Fiul îl va urma așadar în carieră pe tatăl său.
„Poliția a fost totul pentru mine, m-a realizat ca om, m-a făcut să fiu responsabil și mă bucur când aud că oamenii din Vatra Dornei vorbesc între ei de faptul că avem un municipiu sigur, în care nu le este frică să iasă din casă în miez de noapte.
Sunt onorat și surprins, de asemenea, de numărul mare de aprecieri care au venit spre mine după ce s-a aflat că îmi închei cariera din poliție. Oamenii care mă cunosc, de aici din Vatra Dornei și comunele din jur, știu bine ce fel de polițist am fost și eforturile pe care le-am făcut ca să ținem situația sub control, iar când au fost probleme să acționăm prompt”, a declarat ofițerul.
Adjunctul de la Poliția Vatra Dornei, subcomisarul Cristi Bruckner, este cel care a preluat momentan atribuțiile de șef al Poliției municipiului Vatra Dornei, până când conducerea poliției județene va împuternici un ofițer la comandă ori va organiza concurs pentru ocuparea definitivă a funcției.
Comentarii