Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat miercuri, la finalul ultimei ședințe a deliberativului, că 2022 va fi un an foarte curajos în ceea ce privește investițiile în modernizarea drumurilor județene, dar și în ceea ce privește lucrările la extinderea rețelelor de apă și canalizare. Gheorghe Flutur a declarat că 2021 a fost un an zbuciumat, însă pe final poate să spună că „a fost un an bun”, în care au fost finalizate mai multe proiecte importante pentru care contractele de execuție se semnează la începutul anului viitor.
Flutur a spus că pe 5 ianuarie vor fi semnate contractele pentru modernizarea ultimului tronson din drumul Panaci Bilbor, precum și pentru drumul care face legătura dintre Mălini și Borca. „Sunt lucrări extrem de importante, care fac legătura cu județele Neamț și cu Harghita. De asemenea, am reușit să deblocăm totuși lucrările de pe axa Suceava – Iași, împreună cu constructorul, și să avem garanția lor că intră cu motoarele turate anul viitor. Mai mult, au adus utilaje de tip nou pentru a recupera aceste restanțe de pe axa Suceava – Dolhasca și Suceava – Zaharești – Dărmănești”, a precizat șeful administrației județene.
El a adăugat că pentru anul 2022, Consiliul Județean are pregătite nouă proiecte pe Programul „Anghel Saligny”, toate pentru modernizarea de drumuri județene. „Va fi un an cu mai mulți bani pentru drumurile județene, pentru reparații curente și întrețineri, pentru că avem și economii de anul acesta din cauza contestațiilor, pe care îi reportăm pe anul viitor”, a explicat Gheorghe Flutur. El a precizat că și în proiectul de buget de stat pentru anul 2022, județul Suceava va primi o sumă rezonabilă din TVA pentru drumuri. „De aceea cred că anul 2022 va fi un an foarte curajos pe intervenții și pe investiții în drumurile județene”, a arătat președintele CJ Suceava.
El a amintit că tot anul acesta au fost pregătite și proiectele de apă și canalizare pentru mai multe localități din județ. „Majoritatea sunt cu licitațiile în curs. Este vorba de marele proiect de 230 de milioane de euro care se adresează mai multor localități. Și anul viitor sunt convins că vor începe în forță și aceste proiecte de aducțiune de apă și canalizare”, a declarat șeful administrației județene. Pe de altă parte, el a declarat că își dorește ca instituția pe care o conduce să fie aproape de localitățile din județ, pentru ca toate primăriile să aibă în implementare cel puțin un proiect finanțat prin programul „Anghel Saligny” pe apă, canalizare, drumuri sau rețele de gaz metan. Gheorghe Flutur a ținut să sublinieze faptul că instituția pe care o conduce a fost solidară cu toate primăriile sucevene, iar acolo unde nu au primit fonduri, Consiliul Județean „le-a întins o mână de ajutor” și a alocat banii necesari. „Am fost solidari cu primarii și vom rămâne solidari în continuare. Important este să fim foarte atenți la oportunitățile de investiții și la proiectele mari pentru județul Suceava și să avem cât mai multe proiecte depuse, să aibă de unde să aleagă”, a încheiat Gheorghe Flutur.
Comentarii