Vacanța de iarnă s-a încheiat pentru handbaliștii de la CSU din Suceava. „Universitarii” au început pregătirile pentru partea secundă a Ligii Naționale, primul antrenament derulându-se miercuri seară, în sala „Dumitru Bernicu”, de la Liceul cu Program Sportiv. 17 jucători au răspuns prezent chemării antrenorilor Petru Ghervan, Adrian Chiruț, Iulian Andrei și Bogdan Șoldănescu. Între aceștia, ultima achiziție, centrul Claudiu Lăzurcă, adus de la CSM Botoșani, și extrema stângă George Mihalcea, care trage tare să revină după accidentarea ce l-a ținut pe bară în sezonul de toamnă. Au lipsit motivat pivotul Leonard Ștefan, învoit pentru rezolvarea unor probleme personale, dar și Alin Roșu, Cemal Kutahya și Irakli Kbilashvili, care participă cu echipele naționale ale României, Turciei și Georgiei la turneele preliminare de calificare la campionatul mondial, ei urmând să ajungă la Suceava în jurul datei de 20 ianuarie.

„Sper să avem parte de o pregătire bună în această lună care ne-a rămas până la meciul cu Timișoara. Partea a doua a campionatului este decisivă pentru noi. Urmează opt etape în care trebuie să scoatem cât mai multe puncte pentru a ne putea îndeplini obiectivul, acela de a rămâne în Liga Națională”, a declarat antrenorul principal Petru Ghervan, care a ținut să mulțumească Primăriei și Consiliului Local Suceava, precum și Universității “Ştefan cel Mare” pentru faptul că s-au achitat în totalitate de promisiuni, jucătorii fiind acum cu salariile la zi.

Golgheterul Adrian Tîrzioru, jucător clasat pe locul al doilea în topul marcatorilor din Liga Națională, a revenit motivat la antrenamente, fiind încrezător că echipa suceveană își va îndeplini obiectivul la finalul campionatului.

„E o plăcere să ne reîntâlnim, cu stafful, cu colegii, cu familia de la sală și suntem pregătiți să o luăm de la capăt, să ne atingem obiectivul. Va fi o luptă grea pentru salvarea de la retrogradare, dar am încredere că vom rămâne în Liga Națională”, a precizat Tîrzioru, autor a 98 de goluri în primele 15 etape de campionat.

CSU din Suceava va începe seria meciurilor de pregătire miercurea viitoare, cu un joc școală împotriva echipei secunde, după care se va deplasa la Turda, unde pe 14 și 15 ianuarie se va confrunta cu echipa locală, Potaissa, și cu divizionara secundă CSM Oradea. Pe 24-25 ianuarie, „alb-albaștri” vor susține, la Suceava, o dublă amicală cu CSM Vaslui, urmând să încheie luna cu alte două meciuri test cu CSU II Suceava.

Iată care sunt jucătorii prezenți la reunirea grupării sucevene: Darius Makaria, Ștefan Grigoraș, Eduard Duman – portari; Alex Juverdianu, George Mihalcea – extreme stânga; Alexandru Bologa, Szasz Elod – pivoți; Balasz Botond, Daniel Stanciuc, Claudiu Lăzurcă – centri; Adrian Tîrzioru, Pavel Loic, Alex Dascălu – interi stânga; Adrian Urdă – interi dreapta; Robert Furak, Cosmin Lupu, Albert Vizitiu – extreme dreapta.

Aflată pe locul 11 în clasament, CSU din Suceava va disputa primul meci oficial din acest an pe 3 februarie, când va primi vizita Politehnicii Timișoara.

La finalul sezonului ultimele două clasate vor retrograda direct în Divizia A, iar ocupantele locurilor 11 și 12 vor participa la barajul pentru menținerea în prima ligă.