Un bărbat care consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan a fost protagonistul unui eveniment care se putea finaliza cu urmări dintre cele mai grave. Autoturismul marca Audi A6 condus de bărbat a derapat în timpul unei urmăriri efectuată de polițiști, a lovit un parapet și s-a oprit la mică distanță de albia râului Suceava. Scenele desprinse parcă din filmele de acțiune au avut loc sâmbătă seară, în zona Straja-Brodina. Cu puțin înainte de ora 23.00, o patrulă de poliție aflată în misiune a observat un autoturism care se deplasa sinuos. Oamenii legii au făcut semnalele legale pentru a trage pe dreapta autoturismul marca Audi A6, dar șoferul nu doar că le-a ignorat, dar a și apăsat pedala de accelerație. Urmărirea s-a întins pe o distanță de circa 15 km, de la Straja până la Brodina. În timpul unui viraj, șoferul fugar nu a mai putut controla mașina și a zburat de pe asfalt. Polițiștii l-au înconjurat rapid, iar bărbatul a refuzat ajutorul medical care i s-a oferit precizând că nu a suferit leziuni. A fost identificat în persoana lui Petru Hasna, de 47 de ani, din Vicovu de Sus, și a precizat că a încercat să scape de polițiști pentru că băuse.

Aparatul etilotest a arătat o valoare de 0.85 mg/l pur alcool în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge la interval de o oră în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.