Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil „DAR de Înviere”, ce va avea loc luni, 25 aprilie 2022, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava.

Am aflat de la pr. Andrei Mocanu, coordonatorul acestei activități cultural-filantropice, că pe scena suceveană vor urca nume sonore ale folclorului românesc, printre care Mioara Velicu, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Elena Pădure, Constantin Bahrin, Sorin Filip, Lucica Păltineanu, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Ilie Caraș, Loredana Călin, Emilia Solovăstru, Gabriel Treteag, Alexandra Dan, Dana Dăncilă, Marian Gogan, Rodica Andronic, Nicolae Vieru, Mihai Cotos, Ionuț Țanța, Dinu Croitor, Alexandr Rudyk, Gennadii Kaptar, precum și orchestra și corpul de balet ale Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”.

În deschiderea evenimentului, vor urca pe scenă membrii Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijor arhid. Ilie Leonte, care vor interpreta o serie de cântări pascale.

 

·        Ajutor pentru 1.000 de familii necăjite din județul Suceava

Concertul caritabil „DAR de Înviere”, a mai completat pr. Andrei Mocanu, este organizat în cadrul proiectului caritabil cu același nume de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Social Filantropic și Sectorul Cultural, și are ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea refugiaților care au fugit din Ucraina din cauza războiului, dar și a unui număr de aproximativ 1.000 de familii din județul Suceava care au o situație financiară, materială și socială precară.

„Pentru familiile din Bucovina, organizatorii doresc să achiziționeze pachete cu alimente neperisabile și preparate din carne, iar pentru copii se dorește achiziționarea în plus a unor pachete cu dulciuri și a câte unei perechi noi de încălțări”, spun organizatorii.

Biletele pentru concert pot fi achiziționate atât de la Casa de Bilete din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, cât și prin intermediul preoților parohi.

Puteți contribui la împlinirea scopului acestui proiect caritabil și prin donații directe în unul dintre conturile special deschise pentru astfel de acțiuni ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu mențiunea „DAR de Înviere”:

RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014,
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110,
DOLARI: RO30 RNCB 0234 0370 1091 0004.

Beneficiar: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Cod SWIFT: RNCBROBU.