Liturghia Învierii - Vigilia Pascală (concelebrare), cu sfinţirea focului şi a Lumânării Pascale, la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava, va avea loc sâmbătă, 16 aprilie, la ora 21:00.

Credincioşii catolici se vor aduna în Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Învierii în curtea bisericii din municipiul Suceava, înainte de ora 21:00, unde se sting toate luminile tocmai pentru a arăta importanţa luminii care este Cristos.

Lumina lui Cristos este simbolizată, conform tradiţiei, prin Lumânarea Pascală sau lumânarea de Paşte, confecţionată special, în fiecare an, având inscripţionată imaginea Învierii, semnele greceşti Alfa şi Omega, „Eu sunt Alfa şi Omega”, adică începutul şi sfârşitul, şi anul în curs, 2022.

Lumânarea Pascală va sta în biserică tot timpul anului şi este aprinsă mai ales la slujbele ce se oficiază pentru cei răposaţi. Tot în noaptea de Paşte preoţii vor oficia şi slujba de sfinţire a apei de botez. Această apă se foloseşte apoi pentru botezul copiilor şi al celor mai mari, care nu au primit botezul. După ce va fi sfinţită apa de botez, toţi credincioşii din biserică vor fi stropiţi cu această apă binefăcătoare.

 

Sfințirea alimentelor de Paşte

În Duminica Învierii, pe 17 aprilie, la ora 11:00, se va oficia Liturghia solemnă parohială (pentru popor) la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava, iar la ora 18:00 - Liturghia copiilor şi a tinerilor, tot la Biserica „Sfântul Ioan Nepomuk”.

Sfințirea alimentelor de Paşte se va face în Sâmbăta Mare, la ora 9:00, la ora 16:00 și după Sfânta Liturghie de Înviere, la biserica din Suceava. La Ițcani, ora de sfințire a alimentelor este 10:00, tot sâmbătă, iar la Mihoveni, la ora 16:00.

Catolicii duc la sfinţit ouă roşii, care reprezintă viaţa. Pasca este tot o mâncare specifică Paştelui, simbolizând, oarecum, coroana de spini a lui Isus Cristos. De aceea se face în formă rotundă, partea marginală semănând cu coroana de spini, iar în mijloc se pune brânză, smântână, ciocolată etc. Credincioşii romano-catolici mai pregătesc pentru masa de Paşte cozonaci şi mâncăruri din carne de miel.