Două femei și un bărbat au ajuns la spital după un accident rutier care s-a produs sâmbătă după-amiază între Gura Humorului și Bucșoaia. Dintre cele trei victime două erau încarcerate și a fost nevoie de intervenția echipajelor specializate ale ISU Suceava. Răniții au fost duși la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava s-au stabilit următoarele diagnostice: pentru o femeie de 23 de ani policontuzii cu fracturi multiple de membre, o femeie de 24 ani cu fractură membru superior drept, contuzie toracica, a rămas internată pe secția de chirurgie toracică pentru supraveghere, un bărbat de 62 de ani politraumatisme, fracturi costale multiple, contuzii pulmonare, traumatism abdominal. Trebuie spus că toate cele trei persoane rănite au rămas internate pe diferite secții ale Spitalului Județean Suceava. În timp ce răniții au fost transportați la spital pentru a li se acorda îngrijiri de specialitate, polițiștii au derulat cercetări și au stabilit cum s-a produs accidentul. Vinovat ar fi bărbatul de 62 de ani, care se afla la volanul unui autoturism marca VW. Acesta circula dinspre Frasin spre Gura Humorului, iar la un moment dat, din cauza oboselii a ațipit la volan și a intrat pe contrasens, unde a lovit un autoturism marca Toyota Avensis condus de o șoferiță de 23 de ani, din Valea Moldovei. Ambii șoferi au suferit leziuni și au ajuns la spital, la fel ca și pasagera din dreapta din autoturismul marca Toyota. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumaseră băuturi alcoolice.