Nu există aproape nici o zi fără ca șoferii care s-au urcat băuți la volan să fie autorii unor ”petale”. Vineri după-amiază, polițiștii din Vatra Dornei au fost anunțați prin intermediul serviciului unic 112 că un șofer, posibil băut, a lovit o altă mașină și apoi a adormit la volan. La fața locului, polițiștii au descoperit un autoturism marca VW în interiorul căruia se afla un bărbat în evidentă stare de ebrietate. De beat ce era, șoferul nu a putut sufla în etilotest, iar după ce a fost dus la spital șoferul a refuzat să i se recolteze probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Tot vineri, dar la primele ore ale dimineții, polițiștii au primit un alt apel prin 112. De această dată s-a semnalat faptul că într-o benzinărie este un bărbat băut care dorea să se urce la volan și să plece la drum. Polițiștii au identificat autoturismul marca Audi, i-au făcut șoferului semnalele regulamentare de oprire, însă cel aflat la volan nu doar că le-a ignorat, dar a și plecat mai departe. După o urmărire de circa un kilometru, fugarul a fost blocat. Acesta a refuzat atât testarea cu etilotestul, cât și recoltarea probelor de sânge.