CSU din Suceava a pierdut dramatic calificarea în Final Four-ul Cupei României la handbal masculin. Partida din sferturi, disputată sâmbătă seară, în sala „Dumitru Bernicu”, s-a încheiat cu scorul de 25-26 în favoarea celor de la Minaur Baia Mare, golul decisiv fiind marcat de internaționalul Călin Căbuț, în ultima secundă a întâlnirii.

Se poate spune că gruparea suceveană este urmărită de ghinion în disputele cu băimărenii, în condițiile în care și cele două confruntări directe din acest sezon al Ligii Naționale au fost cedate tot pe final, la diferență minimă.