Peste 300 de copii au participat la acțiuni organizate pentru sărbătorirea Zilei de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului de către reprezentanții Poliției, Jandarmeriei și ai ISU Suceava. Acțiunile au fost reluate după o pauză de doi ani, iar cei mici au avut parte de expoziții de tehnică de intervenţie și autospeciale de serviciu, jocuri interactive și sfaturi preventive. Manifestarea de miercuri s-a derulat în parteneriat cu Asociația Euroactiv și Școala Gimnazială nr. 8 Suceava și a constat în activități interactive, ateliere de lucru, dar și Cupa Prieteniei la Fotbal, competiție la care s-au înscris și minorii din centrele de plasament și sistemul de protecție a copilului. ”Mesajul nostru către sărbătoriți a fost acela că, alături de părinți și profesori, suntem prietenii și aliații lor, iar dacă urmează sfaturile pe care noi le împărtășim și promovăm, putem contribui împreună la siguranța lor și putem pune bazele unei societăți mai bune. Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava a fost reprezentat de polițiști din cadrul Serviciului Pentru Acțiuni Speciale, dar și de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Luptătorii Serviciului Pentru Acțiuni Speciale au prezentat procedee de imobilizare și de autoapărare, copiii participând la activități sub sloganul Fii inteligent, nu violent. Minorii, dar și părinții, bunicii și profesorii prezenți au aflat ce trebuie să facă pentru a nu deveni victime ale unor fapte cu violență și cum pot adopta un comportament preventiv”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. Printre activitățile care s-au derulat se numără și cele de educație rutieră sau siguranță în mediul online derulate în cadrul campaniei ,,Eroii Internetului”. Toți copiii au primit, cărți, reviste, broșuri și au explorat cu interes autospecialele cu semnale acustice și luminoase. Tot cu acest prilej, polițiștii au purtat discuții interactive cu cei mici, specifice vârstei pe teme precum siguranța rutieră, siguranța în mediul școlar, dar și siguranța lor atunci când se află singuri acasă. La rândul lor, jandarmii suceveni au prezentat tehnica din dotare, dar și câinii de serviciu, care i-au delectat pe cei mici cu intervenții simulate. Salvatorii SMURD i-au învățat pe cei prezenți la activitate care sunt regulile de prim ajutor și ce trebuie să facem în situații de risc. Prin utilizarea unor mulaje au fost prezentate tehnicile de prim ajutor și resuscitare, fiind totodată prezentate măsuri de prevenire. În cea de-a doua parte a activităților dedicate Zilei Copilului, sub organizarea Asociației Euroactiv și cu sprijinul IPJ Suceava și IJJ Suceava, s-a dat startul Cupei Prieteniei la Fotbal. ”Peste 50 de copii au participat în cadrul unor echipe la competiția sportivă ce se desfășoară pe parcursul zilei, în perioada următoare urmând a vă informa cu privire la rezultatele obținute și câștigătorii turneului. Au fost activități încărcate cu energia specifică copilăriei, care i-au bucurat deopotrivă atât pe participanții la eveniment, cât și pe organizatori, menite să promoveze activitatea polițiștilor, jandarmilor sau lucrătorilor SMURD, dar şi să îi familiarizeze pe cei mici cu specificul muncii structurilor unităților Ministerului Afacerilor Interne”, se mai arată în comunicatul IPJ Suceava.
Comentarii