Desemnarea Sucevei în rândul celor 100 de orașe europene „inteligente și neutre climatic până în 2030”, implică realizarea de noi proiecte, care să fie implementate într-un termen limită, pentru a fi respectate o serie de condiții impuse de acest program al Uniunii Europene.
Tocmai de aceea, în perioada 13 - 14 iunie, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, va fi la Bruxelles (Belgia), pentru a participa la o întrunire cu omologi din alte țări, referitor la acest amplu proiect care se dorește a fi pus în practică.
„Sper ca în urma acestor discuții să avem o foaie de parcurs, astfel încât să știm exact ce avem de făcut în continuare. Deja ne gândim la o strategie de proiect, vom angaja o firmă de consultanță să pregătească planurile și portofoliile de proiecte cu ceea ce vrem să facem în perioada următoare.
Vom ști mai multe după discuțiile de la Bruxelles”, a precizat Ion Lungu.
Edilul sucevean are în program și o întâlnire cu ambasadorul României în Belgia, Andreea Păstârnac, dar și o vizită în orașul Schaarbeek, înfrățit cu Suceava, la cererea comunității de români de acolo.
Comentarii