Vechiul turn de control și o clădire de birouri de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava vor fi desființate, clădirea administrativă urmând a fi relocată prin amenajarea etajului de la actualul garaj auto pentru utilaje mari și remiză PSI. Investiția, în valoare de  5,117 milioane de lei, inclusiv TVA, din care construcții – montaj 3,556 milioane lei, este necesară pentru amenajările la noul terminal, a explicat, marți, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, în ședința deliberativului județean. Astfel, consilierii au aprobat în unanimitate Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții ”Amenajare etaj clădire garaj auto utilaje mari și remiză PSI în spații administrative, desfacere construcții C2( birouri) și C3 (turn control), relocare utilități inclusiv centrală termică și amenajare teren, str. Aeroportului, nr. 1, orașul Salcea, județul Suceava”.

Proiectul va începe cu demolarea clădirii de birouri și a turnului de control vechi, în paralel cu relocarea/protejarea tuturor instalațiilor/rețelelor de gaze naturale, electrice, termice, alimentare cu apă, racord canalizare de pe amplasament. Va urma amenajarea terenului, sistematizarea acestuia și realizarea unui acces corespunzător la noul terminal de pasageri, apoi va fi amenajat etajul actualului garaj auto utilaje mari și remiză PSI în spații administrative, unde va fi relocată activitatea din imobilul C2 - birouri propus spre demolare.

Președintele Flutur a declarat că luni, 25 iulie a.c., a semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor la terminalul 2 al aeroportului.

Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții este de 12 luni, iar sursa de finanțare este bugetul județului Suceava.