Un tir condus de un sucevean și care era încărcat cu 20 de tone de deșeuri, fibră izolatoare și tablă folosită în stare avansată de degradare a fost întors din drum de polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Petea și de comisarii Gărzii de Mediu Satu Mare. Tirul a ajuns în punctul de intrare în țară în cursul zilei de sâmbătă, iar șoferul a precizat că marfa fusese încărcată de la o societate din Germania și urma să ajungă la o firmă din județul Suceava. Cum nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege pentru un asemenea transport și pentru că existaususpiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare. Aceștia au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât documentele prezentate erau incomplete. În această situație, tirului nu i s-a permis intrarea în România și a fost trimis înapoi în Ungaria.