În contextul victoriilor repurtate în această săptămână, formațiile Mihu Acoperișuri, Mateo Rustic și Global Design s-au distanțat în fruntea ierarhiei Ligii Companiilor Platinum, ocupând primele trei poziții, în această ordine.

În Liga Companiilor Gold a fost rundă cu meciuri deosebit de echilibrate și disputate, două dintre acestea, Trecătorul – Radburg Center și Trutzi – Horeca, fiind decise în urma loviturilor de departajare.

Liga Companiilor Suceava se desfășoară în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, gazda întrecerii fiind Civica Sport Center.

Railex, în trei rânduri, Sănătatea, de două ori, Dedeman, ISU Suceava și Inter Conti și Poliția sunt câștigătoarele precedentelor nouă ediții ale întrecerii.

Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe orașe din România.

 

Rezultate înregistrate în Liga Companiilor Platinum:

Sănătatea – Mateo Rustic 5-8

Au marcat: Dumitraș (2), Haidău (2), Gliga, respectiv Cucoș (3), Halip (2), Bobric, Hrebenciuc, Senciuc.

Poliția de Frontieră – Mihu Acoperișuri 2-5

Au marcat: Vatamaniuc, Cozlac, respectiv Mi. Diaconiță (2), Duman, Leuciuc, Bumbac.

Global Design – AD Auto Total Bucovina Bus 4-3

Au marcat: V. Neamțu, A. Horea, Pelepco, C. Neamțu, respectiv N. Ciutac, Homneac, Parasca.

Safesteel – Mușatinii 4-10

Au marcat: Bodnariuc (2), Bidașcă (2), respectiv Negrea, Țibu, Berchi, Corduneanu, Bostangică, Corbu, Șorodoc, Abdulacai, Bejinari, Chir.

 

Clasament Liga Companiilor Platinum

1.   Mihu Acoperișuri  8          6          1          1          40-25     20

2.   Mateo Rustic         8          6          1          1          55-28     19

3.   Global Design       8          6          0          2          56-38   18

4.     Sănătatea   8          4          0          4          50-44   12

5.     AD Auto Total Bucovina Bus        8          4          0          4          40-39   12

6.   Mușatinii   8          3          0          5          30-46   9

7.     Poliția de Frontieră 8          1          0          7          25-36   3

8.   Safesteel    8          1          0          7          27-64   3

 

Rezultate înregistrate în Liga Companiilor Gold:

Trecătorul – Radburg Center 6-6 (7-6 d.p.)

Au marcat: Blîndu (2), Cîrlan (2), Chiriac (2), respectiv Bizum (2), Alexandrovici (2) M. Romașcan, Toderaș.

GLS – Auchan 5-2

Au marcat: Scutaru (4), Răducea, respectiv Lăcătuș (2).

Proiect AIC – ASSIST Software 3-1

Au marcat: Jităreanu, A. Ciobanu, Fodor, respectiv Bărăscu.

Trutzi – Carrefour 6-4

Au marcat: Nastasiu (3), Huțan (2), Ilciuc, respectiv Cojocari (3), Bolohan.

Proiect AIC – Trecătorul 3-5

Au marcat: Rostițchi, Bondar, A. Ciobanu, respectiv Blîndu (2), Chiriac (2), Moroșan.

Horeca – Trutzi  4-4 (1-3 d.p.)

Au marcat: Krista, A. Parasca, Spătar, Badiu, respectiv Huțan (2), Ilciuc, Vouciuc.

 

 Clasament Liga Companiilor Gold

1.     Next Auto Green         8          8          0          0          64-17   24

2.     Trutzi  8          7          1          0          52-19     23

3.     Carrefour         9          4          2          3          41-32   16

4.     Horeca 10          5          1          4          56-51   16

5.     ASSIST Software        7          4          0          3          26-24   12

6.     Trecătorul        10          3          2          6          45-61   12

7.     Radburg Center 7          3          1          3          43-36   10

8.     Sidem  9          2          2          5          26-39   9

9.     Auchan 9          3          0          6          28-49   9

10. Proiect AIC      10          2          1          7          33-56   7

11. GLS     9          2          0          7          19-53   6

 

Programul de săptămâna viitoare în Liga Companiilor:

Luni, 3 octombrie, ora 18.00: ASSIST Software – Radburg

Luni, 3 octombrie, ora 19.00: Sidem – Auchan

Luni, 3 octombrie, ora 20.00: Carrefour – GLS

Luni, 3 octombrie, ora 21.00: Mateo Rustic – Safesteel

Marți, 4 octombrie, ora 18.30: Horeca – Proiect AIC

Marți, 4 octombrie, ora 19.30: Next Auto Green – Trutzi

Miercuri, 5 octombrie, ora 18.30: AD Auto Total Bucovina Bus – Mihu Acoperișuri

Miercuri, 5 octombrie, ora 19.30: Radburg Center – Sidem

Miercuri, 5 octombrie, ora 20.30: Global Design – Sănătatea

Joi, 6 octombrie, ora 19.30: Mușatinii – Mateo Rustic

Joi, 6 octombrie, ora 20.30: Auchan – ASSIST Software