Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava realizează în cursul zilei de vineri, 13 ianuarie, ora 12.00, în aula Centrului de documentare informare, o activitate de suflet, legată de sărbătorirea Zilei Culturii Naționale.

În cadrul activității va fi vizionat filmul „Eminescu și Cernăuții”, realizat de către GCC Film Global București, la Ipotești și în Bucovina de Nord, în perioada aprilie-decembrie 2022, pe baza scenariului prof. dr. Ionel Novac și prof. Vasile Bycu, în regia lui Mihai Petre Grosu. GCC Film Global este producătorul general, iar GCC Film Worldwide și Mihai Petre Grosu sunt coproducători.

Potrivit organizatorilor, este un film documentar ce prezintă povestea plecării din Ipotești la școală a copilului Mihai, la vârsta de șapte ani, împreună cu tatăl său, Gheorghe Eminovici, până la ultima vizită pe care a făcut-o la Cernăuți, înaintea Crăciunului din 1885. Filmul include interviuri și imagini mai puțin cunoscute referitoare la viața lui Eminescu, în Arhiva de Stat a Ucrainei, prilej cu care au descoperit documente necunoscute până acum ale autorităților habsburgice și autorităților sovietice despre poet. Personajul reprezentând pe Mihai Eminescu tânăr este interpretat de Mihai Grosu junior, elev din Ucraina, școlarizat în clasa a 9-a E a colegiului.

Profesoarele de limba română ale colegiului Gabriela Ilisei, Adina Adam și Alina Broască s-au preocupat încă din faza de proiect a activității ca aceasta să aibă și cu rol educativ, nu doar informativ, pentru probarea rolului operei lui Mihai Eminescu în construirea identității de neam.

La eveniment participă aproximativ 100 de elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș”, profesori și alte categorii de personal, membri ai clubului de poezie, clubului VideoArt, dar sunt așteptate și alte persoane din comunitatea academică suceveană și a orașului Cernăuți.