Taxatoarele de la compania de transport public local (TPL) Suceava, care rămân fără obiectul muncii odată cu introducerea sistemului electronic de bilete pentru autobuze, se recalifică pentru a lucra în continuare în cadrul societății.

Directorul TPL, Gabriel Petruc, a declarat că după schimbarea parcului auto cu autobuze electrice și introducerea sistemului de bilete e-ticketing nu au fost făcute concedieri, ci angajaților cu calificări care nu se mai regăsesc în specificul activității companiei le-au fost făcute mai multe oferte, prima fiind cea de recalificare ca șoferi sau operatori la punctele de lucru cu publicul, în acest al doilea caz fiind necesare cunoștințe IT. Directorul Petruc a afirmat că două taxatoare au urmat deja cursurile școlii de șoferi, una dintre ele a și finalizat examenele și vor conduce autobuze electrice mici.

O altă categorie de salariați afectată de renunțarea la autobuzele Diesel este cea a mecanicilor și asta deoarece la autobuzele electrice numărul de defecțiuni este foarte redus, după cum declară directorul Petruc. Ceea ce făceau înainte 27 de mecanici este acoperit acum de 3 ingineri și 4 mecanici.

Salariații care nu sunt interesați de recalificare au varianta de a pleca din companie cu 13 salarii compensatorii, dar numărul minim necesar pentru acordul de concediere colectivă este de 24 (10% din numărul total de angajați) și deocamdată și-au exprimat această opțiune doar 16 persoane. Numărul de salariați se va mai reduce prin plecări la expirarea contractelor cu durată determinată, pensionări anticipate și pensionări la termen. Față de anul 2019, când TPL avea 275-280 de angajați, acum are puțin sub 240. Numărul de autobuze pe traseu era de 26-28, iar la acest moment sunt 30.