Un film de animație realizat de artistul plastic sucevean Cătălin Alexandru Chifan, profesor doctor în arte vizuale la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a primit la începutul acestui an Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animație la Makizhmithran International Film Festival - India 2023. Este vorba de filmul de animație „The Enchanted Apple and The Way of Light'' / ''Mărul fermecat și calea spre Lumină'', realizat de artist împreună cu fiica sa Aida Claudia Chifan, în doi ani și 4 luni. „Poate că vă veți întreba de ce a durat atât de mult? Doi ani de zile au durat cursurile de pregătire pentru acest film de animație, iar 4 luni producția propriu-zisă a filmului. Scenariul a fost mult mai bogat decât la finalul filmului. Din cauza unor probleme tehnice de producție, unele shoturi au fost tăiate la montaj pentru a crea un film cât mai bun posibil”, a spus Cătălin Alexandru Chifan, care a completat că după ce filmul va trece de festivaluri, atunci va fi disponibil pentru toată lumea (dacă nu va fi piratat, înainte de asta).

Am aflat de la artist că un film de animație este mult mai greu de realizat decât un tablou, pentru că este mai complex. „Ce am realizat noi este un film de relaxare, care încearcă să vă transmită o stare de bine, mai ales în lumea agitată în care trăim. O tânără fetiță de 9 ani primește un măr de la o persoană necunoscută. Lucrurile se complică atunci când fetița află de la un Înger Alb că mărul a fost furat din Grădina Edenului. Astfel, fetița pornește într-o călătorie spre un tărâm necunoscut care îi va schimba destinul”, spune protagonistul filmului de animație, care speră ca publicul să placă acest film atunci când îl va lansa pe YouTube.

 

 

 

Din discuțiile pe care le-am avut anterior cu artistul Cătălin Alexandru Chifan am aflat că îl interesează mereu să fie la curent cu informațiile din domeniul artelor vizuale care apar la nivel global. Încearcă tot timpul să țină pasul cu artiștii contemporani, din diferite state ale lumii și să se adapteze totodată timpurilor în care trăim. De-a lungul timpului, artistul a observat faptul că documentarea este esențială pentru realizarea lucrărilor de artă. „Niciodată nu este suficient ceea ce am studiat. Tot timpul trebuie să învățăm din experiența înaintașilor, să vizităm muzee și să citim cât mai multe cărți. Numai așa ne putem forma ca artiști în lumea agitată în care trăim”, ne-a spus artistul plastic sucevean. La începutul anului 2020,  Cătălin Alexandru Chifan a lansat „Albumul cu desene”, tipărit la Editura și Tipografia Pim, Iași, unde artistul a mai tipărit câteva albume de foarte bună calitate „Succesul din afara României”, Iași, 2018, și un alt album realizat împreună cu criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc, Iași, 2017.
De-a lungul anilor, Cătălin Alexandru Chifan a participat la numeroase expoziții de grup județene și naționale, dar a avut și mai multe expoziții personale. A participat la tabere și festivaluri de creație naționale și internaționale, a ilustrat mai multe cărți și a primit diferite premii.

 

Lucrări semnate de Cătălin Alexandru Chifan au ajuns în colecții private și de stat din România (Suceava, Iași, București, Bârlad, Piatra Neamţ, Hunedoara etc.), dar și din Austria, Bulgaria, Spania, SUA, Germania, Tunisia, Franța, Grecia etc. Iubitorii de artă, toți cei care apreciază munca de creație a artistului Cătălin Alexandru Chifan, urmat îndeaproape de fiica sa talentată Aida Claudia Chifan, așteaptă cu nerăbdare să vadă filmul de animație de scurtmetraj „The Enchanted Apple and The Way of Light'' / ''Mărul fermecat și calea spre Lumină'', dar și următoarele, care sigur vor apărea în anii următori.