Două tiruri înmatriculate în Turcia și care erau încărcate cu floarea-soarelui au derapat în seara zilei de marți și s-au răsturnat în șanț în zona localității Grănicești, pe drumul european 85. Cele două tiruri circulau unul după altul, iar polițiștii urmează să stabilească și cauza acestui incident. Cel mai probabil este vorba de condițiile meteo, cu ninsoare și zăpadă pe carosabil. Unul dintre șoferi a fost preluat de un echipaj medical și urma să fie transportat la Spitalul Județean Suceava, în timp ce al doilea era monitorizat la fața locului. Pentru a acorda sprijin, au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ.