În cadrul după-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză organizează miercuri, 8 martie 2023, la ora 18.00, în colaborare cu Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret, activitatea „Le français c’est utile. Le français c’est l’avenir” coordonată de prof. Nicoleta Pieszczoch.
Activitatea are ca obiectiv evidenţierea principalelor avantaje pe care le are un vorbitor de limba franceză ca limbă străină. „Să stăpâneşti limba franceză constituie un atu în orice carieră profesională şi un plus în CV-ul oricărui adolescent într-un context în care limba franceză este, mai mult ca oricând, o limbă a viitorului. Pe lângă reliefarea avantajelor învăţării limbii franceze, activitatea își propune să dezvolte la elevii participanţi simţul estetic al valorilor culturale, al interculturalităţii, al solidarităţii, al respectului pentru un mediu curat. Elevii vor fi încurajaţi să își exprime creativitatea şi să îşi prezinte oraşul în care locuiesc, folosind diverse aplicaţii on-line. Tinerii vor naviga pe Google Earth şi Google maps şi vor încerca să creeze un oraş nou, ideal atât pentru tinerii de azi, cât şi pentru adulţii de mâine”, au transmis organizatorii.
Activitatea coordonată de prof. Nicoleta Pieszczoch își propune să dezvolte spontaneitatea, abilitățile de colaborare, cooperare și comunicare ale elevilor în limba franceză prin lucrul în echipă în diverse contexte şi prin repartizarea echilibrată a sarcinilor. Remarcăm astfel implicarea elevului Dennis Boghian, clasa a XI-a, care a realizat afişul şi sloganul acestei acţiuni, dar şi cea a elevei Jessica-Elisa Ciurciun, care va fi responsabilă de prezentarea activităţii la care vor participa 20 de elevi.
Mai multe informaţii şi materiale video despre această activitate sunt disponibile pe adresa de Facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151 și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro. Activitățile se adresează tuturor categoriilor de public și sunt gratuite.
Comentarii