Mai mulți elevi din Bosanci au fost premiați duminică, 5 martie 2023, în Duminica Ortodoxiei, la Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din localitate, pentru evoluția foarte bună pe care au avut-o la Concursul cu participare internațională „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III” – ediția a VII-a.  Tema acestei ediții a fost „Rugăciunea – aripă spre cer”.

Copiii din Bosanci au obținut la această ediție a concursului un premiu I, trei mențiuni și 25 de premii speciale. Evenimente similare au avut loc în toate bisericile din țară și din diaspora românească a Europei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, Asiei și Australiei.

Prof. Tamara-Loredana Bujorean, de la Școala Gimnazială Bosanci, ne-a spus că această zi a fost aleasă simbolic pentru Ortodoxie, deoarece, la finalul Sfintei Liturghii, mii de copii și-au rostit rugăciunile pe care le-au formulat în cadrul concursului online, care s-a desfășurat la sfârșitul lunii ianuarie.

„Copiii au fost sensibilizați de propunerea acestei teme, fapt pentru care s-au înscris peste 13.000, din întreaga lume. Cu toții și-au dorit să fie uniți în rugăciunea pentru lume, pentru pace și pentru înmulțirea dragostei dintre oameni, precum un buchet de flori, care să fie oferit lui Dumnezeu, iar de acolo mila și îndurarea cerului să se reverse peste întregul pământ. Se dorește ca această zi să fie consacrată ca Ziua mondială de rugăciune a copiilor pentru lume”, a transmis prof. Bujorean.

 

·        Organizatori

La evenimentul desfășurat duminică, la Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”  Bosanci, au fost prezenți, alături de copii, și părinții acestora, pentru a întări și mai mult rugăciunile lor. Organizatorii au afirmat că a fost un eveniment plin de emoții, iar copiii au venit la premiere în frumoasele lor costume populare. Alături de diplomele mult așteptate, copiii au primit cărți religioase, icoane și dulciuri. Pentru ca acest concurs să se poată desfășura în condiții optime a fost nevoie de o echipă de organizare care a cuprins aproximativ 200 de cadre didactice care predau religia în mai multe școli din țară.

„A fost o muncă uriașă, deoarece niciodată, nici un concurs nu a adunat atâția copii la un loc, în mediul virtual, la concurs, și în prezență, la rugăciune. Concursul a fost inițiat de Colegiul Național Pedagogic <Gheorghe Lazăr> Cluj-Napoca în urmă cu șapte ani, sub coordonarea prof. dr. Ionița Timiș. Inițiativa a fost susținută de inspectorul general din Ministerul Educației, prof. dr. Vasile Timiș. Partenerii, care s-au atașat pe parcurs, au fost Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, care a creat legăturile cu celelalte comunități ecleziale din diaspora, dar și Inspectoratul Școlar Județean Buzău, care a sprijinit susținerea profesorilor implicați în acest concurs. Respect și apreciere pentru toți cei implicați, profesori, elevi și părinți”, a transmis, la finalul acțiunii, prof. Tamara-Loredana Bujorean.