Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Agriculturii, Petre Daea, dar și președintelui Autorității Naționale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Nicolae Boicu, și le cere să ia măsuri ferme pentru eliminarea riscului de extindere a pestei porcine africane la nivelul județului Suceava.
”În ultimii ani, fermierii din România au fost puternic afectați de seceta pedologică, de sutele de focare de pestă porcină africană și de apariția unor focare de gripă aviară. Aceste provocări vin în contextul în care piața internă face față, cu mare dificultate, concurenței produselor care vin din import, lucru reflectat într-o degradare puternică și constantă a balanței comerciale a țării. Din nefericire, la aproape 5 ani de la apariția primelor focare de pestă porcină africană pe teritoriul României, în țara noastră continuă să fie depistate surse de infectare și focare active, de la ferme sau din mediul sălbatic (populația de porci mistreți), determinând eutanasierea întregilor efective de porci din unele ferme românești. De exemplu, recent, la nivelul județului Suceava, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a identificat un nou focar de pestă porcină africană în populația de mistreți din raza teritorială a localității Iacobeni. De asemenea, tot în județul Suceava, ne confruntăm cu un focar de gripă aviară la Fălticeni”, a arătat Ioan Balan.
Deputatul liberal mai spune că în gospodăriile individuale din județul Suceava sunt crescuți porci și păsări pentru consumul individual, iar extinderea focarelor de pestă porcină și de gripă aviară ar fi devastatoare pentru mulți cetățeni și fermieri locali. În acest context, Ioan Balan vrea să știe ce măsuri au fost propuse, în colaborare cu Ministerul mediului, apelor și pădurilor, în vederea limitării propagării virusului pestei porcine africane de către porcii mistreți în județul Suceava. De asemenea, parlamentarul liberal mai vrea să afle ce măsuri s-au dispus pentru a limita extinderea virusului gripei aviare la nivelul județului Suceava, precum și câte acțiuni s-au întreprins, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, în vederea preîntâmpinării circulației neautorizate a animalelor pe teritoriul județului Suceava, factor de risc.
Comentarii