Revenită după o pauză de 12 ani în eșalonul de elită al voleiului românesc, formația CSM Suceava a încheiat pe ultimul loc sezonul regulat al Diviziei A1. În aceste condiții, echipa antrenată de Tudor Orășanu și Vasile Moșuc va evolua în continuare în play-out-ul pentru menținerea în prima divizie, alături de ocupantele pozițiilor 9, 10 și 11 în clasament, este vorba de Unirea Dej, Știința București și Universitatea Cluj.
Pentru că sunt partide decisive pentru stabilirea echipelor care își vor păstra locul în Divizia A1, acestea se vor disputa după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”, în zilele de 8 și 9 aprilie (pe terenul echipei mai bine clasate), 22 și 23 aprilie (pe terenul echipei mai slab clasate) și 26 aprilie – meciul decisiv în caz de 2-2, pe terenul formației mai bine clasate. Învingătoarele își vor păstra locul în prima divizie, în timp ce învinsele vor retrograda.
Competiția va continua cu două dueluri fără miză, pentru stabilirea ierarhiei finale. Învingătoarele se vor întâlni pentru stabilirea ocupantelor locurilor 9 și 10, iar învinsele pentru pozițiile 11 și 12. În ambele cazuri se va juca după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, în zilele de 29 aprilie, 3 mai și, dacă mai e nevoie de o partidă decisivă, pe 7 mai.
Așadar, CSM Suceava va începe play-out-ul cu două meciuri pe terenul celor de la Unirea Dej, în zilele de 8 și 9 aprilie, după care vor urma partidele din sala „Dumitru Bernicu”, pe 22 și 23 aprilie. În caz de egalitate după patru jocuri, confruntarea decisivă pentru evitarea retrogradării va avea loc pe 26 aprilie, la Dej.
În celălalt duel din play-out se vor afla față-n față Știința București (locul 10) – U Cluj (locul 11).
Comentarii