Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că social-democrații au căutat mereu să găsească soluţii pentru problemele românilor, el precizând că în ceea ce privește sprijinul fermierilor români care cresc bovine, trebuie de spus că aceştia beneficiază de un sprijin total de peste 600 de euro/an/animal. Ioan Stan a spus că aceasta este o sumă reală, mai mare decât anumite cifre vehiculate public. Stan a explicat că acest sprijin financiar este format din ajutor național tranzitoriu carne – 66 euro/cap, sprijin cuplat zootehnic - 338 euro/cap, ecoschemă bunăstare vacă lapte – 100,18 euro/cap, ajutor de stat Ucraina – 73 euro/cap; registrul genealogic – 6,06 euro/cap; control producția de lapte – 16,16 euro/cap și motorina în zootehnie – 56 litri/cap – 18,45 euro.
„În acest context, problema fermierilor nu e sprijinul primit de la stat, ci că sunt obligați să vândă laptele către procesatori la un preț prea mic. În această privință Ministerul Agriculturii nu poate interveni pentru că pur și simplu nu e permis acest lucru. Prețul se formează pe piață în urma raportului dintre cerere și ofertă. Iar procesatorii au posibilitatea de a cumpăra lapte fără niciun fel de restricții din țări ale Uniunii Europene la un preț similar sau mai mic decât cel al fermierilor români”, a precizat liderul PSD Suceava.
El a adăugat că dacă au loc înțelegeri ilegale în piață, autoritatea competentă care trebuie să intervină în acest caz este Consiliul Concurenței. „În schimb, dacă se face speculă pentru a se obține profituri excesive, atunci trebuie intervenit printr-o reglementare în Parlament similară cu cele aplicate în domeniul energiei și în piața de carburanți, iar parlamentarii PSD vor lua măsuri în acest sens imediat ce se dovedeşte existenţa speculei”, a afirmat Ioan Stan. Pe de altă parte, el a făcut referire și la piaţa asigurărilor RCA, precizând că ASF, ca reglementator cu atribuții exclusive, are obligația să facă o analiză lucidă și să propună toate schimbările necesare în vederea prevenirii falimentelor în piața asigurărilor. „Cele 4 mari falimente din ultimii ani arată că structural ceva funcționează prost. În acest context, PSD avertizează ferm că nu înțelege să tolereze în niciun fel inacțiunea sau ineficiența instituțiilor cu atribuții în acest domeniu şi că incompentenţa lor nu trebuie defel decontată de către asiguraţii ce sunt obligați să suporte scumpirile unui produs pe care sunt obligați prin lege să-l cumpere”, a spus Ioan Stan.
Comentarii