Oficialii de la Casa Fotbalului au luat act de solicitările cluburilor de Liga a III-a din zona de nord-est a țării, cea mai afectată de ninsorile viscolite din prima parte a săptămânii și a decis să amâne partidele care trebuiau să se desfășoare sâmbătă, 8 aprilie, în campionatul Ligii a III-a.

Astfel, derbiul județean Foresta Suceava – Bucovina Rădăuți, ca și celălalt meci din etapa a II-a a play-off-ului Seriei I, Ceahlăul Piatra Neamț - CSM Bacău, au fost reprogramate pentru luni, 10 aprilie. La fel s-a procedat și cu duelul din play-out, dintre Știința Miroslava și Șomuz Fălticeni. De neînțeles este însă ora de start stabilită pentru aceste partide, care este 13.00. Astfel, fiind zi de lucru, multor iubitori ai fotbalului din Suceava și Rădăuți le va fi imposibil să ajungă la stadionul Areni, pentru a-și încuraja favoriții.

Înaintea partidelor din etapa a II-a a play-off-ul Seriei I situația din clasament se prezintă astfel: 1. Foresta – 43 puncte; 2. Bucovina – 37 puncte; 3. CSM Bacău – 36 puncte; 4. Ceahlăul – 34 puncte.

În play-out, ierarhia este următoarea: 1. Șomuz Fălticeni – 30 puncte; 2. Știința Miroslava – 29 puncte; 3. Viitorul Darabani – 19 puncte; 4. Rapid Brodoc – 14 puncte; 5. FK II Miercurea Ciuc – 10 puncte.