Conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava a transmis că începând de miercuri, 12 aprilie, sucevenii pot investi în titlurile de stat „Tezaur” cu maturități de 1, 2 și 3 ani și dobânzi anuale de 6,70%, 7,30%, respectiv 7,70%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat „Tezaur” pot fi cumpărate în perioada 12 aprilie – 11 mai 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual. Operațiunile care pot fi realizate online sunt deschiderea contului de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, viramentul sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online se poate accesa Ghidul Tezaur online și Tezaur online. Aceste titluri de stat mai pot fi cumpărate între 12 aprilie – 12 mai 2023 de la unitățile Trezoreriei Statului, în perioada 12 aprilie – 11 mai 2023 în mediul urban și 12 aprilie – 10 mai 2023 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale CN Poșta Română SA. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans, iar un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Șeful Finanțelor sucevene, Petrică Ropotă, a precizat că pentru aceste titluri sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.