Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și comunicare al Centrului Eparhial și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop” organizează, în Săptămâna Luminată,  Conferința „Chipurile umilinței. Amintiri, destăinuiri, mărturii”.

Evenimentul cultural-educațional se va desfășura marți, 18 aprilie 2023, începând cu ora 17:00, în  Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, și îl are ca invitat pe profesorul, producătorul, scriitorul și interpretul Grigore Leșe.

Prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie, coordonatoarea evenimentului, a transmis că programul zilei de 18 aprilie cuprinde: prezentarea volumului omonim, „Chipurile umilinței. Amintiri, destăinuiri, mărturii” Grigore Leșe în dialog cu Răzvan Bucuroiu, publicat la Editura Lumea Credinței; recital Imnul Învierii al Grupului vocal bărbătesc „Flori de măr” din Râșca, dirijor dr. Mihaela Grădinariu. Înscrierea în vederea participării se realizează, în limita locurilor de care dispune sala, prin completarea acestui formular: https://forms.gle/G2qrRzcdg1UpeNH4A

Formularul se va închide în momentul în care numărul de înscrieri atinge capacitatea maximă a sălii. Conferința va fi transmisă live, pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.