60 de elevide la Școala Gimnazială „Nicolae Popinceanu” Mihoveni, comuna Șcheia, participă miercuri, 19 aprilie, de la ora 18:00, la o activitate în limba franceză, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, inițiată de Alianța Franceză. Activitatea „Nous aimons le francais”va fi coordonată deprofesoara Claudia Vornicu. „A învăța o limbă străină înseamnă a cunoaște o altă cultură și acesta este cel mai bun mod de a te îmbogăți intelectual și spiritual, mai ales dacă vorbești o limbă precum franceza. De altfel, limba franceză și Franța reprezintă în imaginarul românesc valori asociate unor noţiuni precum cultură, cunoaștere, idei inovatoare, istorie, curiozitate, iluminare. Studiind limba franceză, elevii au acces la o altă percepție a realității şi descoperă concepte sau expresii care nu există în limba maternă”, a spus coordonatoarea activității.
Manifestarea va cuprinde prezentări PPT despre Franța, expoziţie de desene, cântece în limba franceză interpretate de elevii claselor V-VII („Bonjour mes amis”, „Ego”), poezii („Je dessine des fleurs” - Crăciunescu Georgiana, „Je vous salue ma France”- Andrian Denisa, „Superbe Roumanie” - Poroch Teodora, „L’hiver”- Alexandru Rusu).
Prin această activitate, prof. Claudia Vornicu şi-a propus să promoveze limba franceză şi valorile francofoniei, să încurajeze creativitatea şi exprimarea artistică într-o limbă străină.
Mai multe informații și documente video despre această activitate pot fi consultate pe adresa Facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.
Comentarii